SCM - Supply Chain Management (continuare)

Elementele SCM

Lantul de aprovizionare (supply chain) are 6 elemente-cheie:

  • Productia
  • Aprovizionarea
  • Stocul
  • Locatia
  • Transportul
  • Informatia

Productia

Deciziile strategice in privinta productiei se concentreaza pe necesitatile consumatorilor si cererea pietei. Primul stadiu in cresterea agilitatii lantului este descoperirea cantitatii optime de produse de fabricat si care ar fi (daca e posibil) componentele, subansamblele ce ar putea fi achizitionate de la furnizori externi; gasirea furnizorilor strategici, de incredere pe termen lung. Deciziile strategice privind productia se refera la capacitatea, calitatea si volumul productiei, in conditiile pastrarii calitatii si satisfacerii cantitatii necesare pentru clienti. Pe de alta parte, deciziile operationale se concentreaza pe programarea incarcarilor/livrarilor si rezolvarea cererilor imediate ale clientilor.

Aprovizionarea

Mai departe, organizatia trebuie sa determine cat poate produce, atat din punct de vedere economic cat si tehnic, in conditiile mentinerii calitatii. Dar majoritatea companiilor nu pot avea o performanta excelenta cu absolut toate produsele. Outsourcing-ul , achizitia de la perteneri externi este de luat in consideratie in acest caz. De asemenea compania trebuie sa selecteze cu mare atentie furnizorii de materii prime.

Stocul

Alte decizii strategice se concentreaza pe stocuri si care sunt cantitatile critice de produse ce trebuie sa se afle in depozite in orice moment. O balanta delicata este intre prea multe stocuri - ce implica costuri ridicate - si cantitati insuficiente de stocuri, ce nu pot acoperi rapid nevoile clientilor - cresterea timpului de livrare. Deciziile operationale se focuseaza pe nivelul optim al stocurilor in conditiile in care piata este fluctuanta.

Locatia

Deciziile asupra locatiei depind de mai multi factori. Deciziile strategice se concentreaza pe plasarea unitatilor de productie, a depozitelor si a centelor de distributie. In industria grea acestea trebuie plasate cat mai aproape de materia prima. In toate celelalte cazuri trebuie luate decizii practice de plasare cat mai aproapr de consumatori.

Transportul

Deciziile strategice in privinta transportului sunt strans legate de nivelul stocurilor si de cerintele pietei. Transportul pe calea aerului este de mare viteza dar cu costuri mari. Pe de alta parte, transporturile pe uscat sau pe mare implica cresterea nivelului critic al stocurilor pentru a asigura livrari rapide catre clienti. Luand in considerare faptul ca o treime din pretul unui produs este dat de pretul transportului, folosirea modalitatii potrivite de transport este o decizie strategica de importanta critica.

Informatia

Un sistem SCM eficient necesita ca circulatia informatiei sa fie permanenta inre toate punctele de productie, depozitare si livrare. Sistemele bazate pe documente pe hartie si calculatoare disparate sunt inacceptabile pe piata competitiva de astazi, ce a devenit din ce in ce mai intoleranta cu lipsa informatiei actuale, precise si de calitate. Legarea calculatoarelor in retele si internet si propagarea informatiei faciliteaza raspunsul rapid si de calitate al organizatiei la cererea pietei. Sistemele software integrate, ERP, CRM, SCM si comunicatiile globale sunt componentele cheie ale strategiei eficace de management.

Citeste prima parte a articolului

 

Share this page

Iti place aceasta pagina?

Arat-o si prietenilor tai!




Follow Mnemos on Twitter